Pielea din jurul unghiilor este expusă constant la deteriorare, mai ales din cauza situării sale – este localizată la nivelul degetelor care efectuează o mulțime de activități în fiecare zi. De ce pielea din jurul unghiilor se exfoliază și se rupe atât de ușor? Cum să ajutăm pielea să-și mențină condiția optimă? Iată metodele mele de eliminare a pielițelor uscate și a cuticulelor.
De ce se exfoliază pielea din jurul unghiilor?
Există numeroase cauze care provoacă apariția acestor pielițe și cuticule inestetice. Cele mai frecvente sunt:
- îngrijirea neregulată a mâinilor
- manichiura efectuată neîndemânatic (eliminarea prea frecventă a cuticulelor)
- obiceiul de a roade unghiile
- expunerea frecventă la detergenți
- lipsa de protecție a mâinilor afară (de ex. la vreme rece, vânt puternic)
- tendința de uscare a pielii
- afecțiuni de piele (alergii, dermatită, eczeme)
- deficiențe de vitamine (A, E, grupul B)
Cum să îngrijim pielea din jurul unghiilor pentru a preveni apariția pielițelor și cuticulelor?
Cel mai important aspect în ceea ce privește tratarea pielii din jurul unghiilor este acțiunea sistematică: aplicarea sistematică a cremelor de mâini, manichiura sistematică și folosirea sistematică a balsamurilor hrănitoare.
Aplic o cremă de mâini după fiecare spălare pe mâini deoarece contactul cu apa perturbă stratul natural de protecție hidrolipidic al pielii. Odată ce mâinile mele sunt curate, le tratez cu o cremă hidratantă, ușoară, iar înainte de culcare folosesc o cremă bogată în uree. Îmi fac manichiura la 10 zile. Nu îndepărtez cuticulele cu cleștii – în schimb, le înmoi într-un lichid special sau în ulei de măsline și le împing înapoi cu un bețișor din lemn de manichiură. În plus, din când în când, îmi tratez mâinile cu o mască de hidratare profundă a pielii. Pentru preparare, amestec o linguriță din crema mea preferată cu ulei de migdale dulci și miere. Apoi, desigur, distribui masca de mâini preparată acasă și o las să acționeze 20 de minute. Dacă am mai mult timp la dipsoziție, pun niște mănuși din bumbac (puteți folosi și folie de aluminiu) deoarece căldura ajută masca de mâini să furnizeze efecte mai puternice.
Ce alte metode de îngrijire a pielii din jurul unghiilor folosesc? Încerc să am o alimentație sănătoasă și să consum apă proaspătă. În definitiv, alimentația echilibrată este esența aspectului sănătos al pielii. În plus, îmi protejez mâinile cu mănuși – mănuși călduroase când ies afară pe vreme rece și mănuși din cauciuc când fac curat în casă.
Metodele mele de a preveni apariția pielițelor și cuticulelor
Preparat pentru eliminarea cuticulelor
O dată pe săptămână, înmoi vârfurile degetelor în apă timp de 5-10 minute. Apoi, aplic un preparat care facilitează eliminarea cuticulelor, disponibil în majoritatea drogheriilor. După două minute, folosesc un bețișor din lemn pentru a împinge cuticulele. Totuși, dacă preparatul se dovedește a fi ineficient, puteți folosi cleștișorii. Apoi, masez ulei de măsline în pielea din jurul unghiilor.
Cremă cu uree și ulei de măsline pentru tratarea pielițelor
Aceste produse sunt esențiale! De-a lungul zilei – de fiecare dată când simt nevoia – aplic o cremă de mâini și frec ulei de măsline în zonele uscate de piele.
Tratamente pentru acasă de eliminare a cuticulelor și pielițelor
Pur și simplu, ador să le aplic! Tratamentul care îmi place cel mai mult este de înmuiere a unghiilor în ulei cald (de ex. ulei de jojoba sau de cocos), timp de 10-15 minute. Câteodată, înmoi unghiile într-o baie de lapte și miere – are efecte de hidratare și netezire.
Tratament de noapte pentru pielițele uscate
Noaptea, pielea din jurul unghiilor trebuie expusă la o îngrijire dublă deoarece atunci pielea absoarbe cel mai bine substanțele nutritive. De aceea, aplic un strat gros de cremă de mâini/ulei și port mănuși din bumbac. Astfel, pielițele inestetice dispar și pielea devine netedă și bine hidratată. Totuși, dacă problema pielițelor este mai serioasă, iar leziunile sunt dureroase, vă recomand să folosiți un pansament special de noapte. Acesta ar trebui să faciliteze recuperarea rapidă a pielii.
Ce metode folosiți pentru tratarea pielițelor și cuticulelor? Cum vă mențineți mâinile hidratate? Vă aștept sfaturile mai jos!